
In articol:
Emily Burghelea se numără printre cele mai apreciate și îndrăgite influencerițe de la noi din țară, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas.
De asemenea, blondina păstrează mereu legătura cu fanii ei prin intermediul rețelelor de socializare, în special pe Instagram, acolo unde îi ține la curent pe urmăritorii ei cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, împărtășind cu aceștia atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.Din păcate, însă, fanii au observat că nu a mai fost atât de activă pe rețelele de socializare, motiv pentru care urmăritorii ei s-au îngrijorat. Din acest motiv, soțul ei, Andrei, a făcut o postare pe pagina personală de Instagram, acolo unde a explicat că partenere lui nu se simte bine, confruntându-se cu probleme de sănătate la scurt timp după naștere, respectiv ”febra laptelui”.
Febra laptelui este cunoscută și ca ”furia laptelui” și reprezintă angorjarea patologică a sânului care apare la câteva zile după naștere, ca urmare a creșterii bruște a
volumului laptelui, care depășește capacitatea de stocare a lactocitelor.„Are febra laptelui puternică, temperatură, frisoane e foarte speriată, de aia nu postează”, a scris Andrei, soțul lui Emily Burghelea, pe pagina personală de Instagram.
Emily Burghelea a adus pe lume un băiețel perfect sănătos
Emily Burghelea este în culmea fericirii, asta pentru că blondina a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, care a luat nota 10 la naștere.
De asemenea, imediat după ce l-a născut pe fiul ei, influencerița a făcut o postare pe Instagram, prin intermediul căreia i-a anunțat pe fani că băiețelul ei și al soțului său a venit pe lume.
"Bine ai venit pe lume, sufletul meu! Ai așteptat să ajungă tati ca să o țină de mână pe mami, iar când amândoi am fost acolo să te întâmpinăm, te-ai născut ca un înger, repede și ușor, pe cale naturală și ne-ai uimit pe toți! Faceți cunoștință cu voinicul nostru de 10! N-aș fi crezut că în pântecele mele se ascundea un bebeluș așa de mare! Vă vine să credeți că are 3700 de grame și cu toate acestea sunt ca nouă? El este minunea mea de la Dumnezeu…L-am născut cu zâmbetul pe buze, la fel cum am fost și pe toată perioada travaliului, iar când mi l-au pus doctorii la piept cerul s-a deschis și îngerii au început să cânte pentru noi… Ce trăim acum este magic!", a scris Emily Burghelea, în dreptul unei fotografii emoționante, cu fiul ei.